CAPRE, URŞI, TANGO ŞI MUZICĂ BIZANTINĂ, LA PALATUL PARLAMENTULUI 

              Poezie, expoziţie pe icoane din lemn ars, tango, polka, dansuri indiene, dansuri populare, colinde şi multă veselie, aşa s-ar traduce evenimentul-spectacol găzduit, vineri, de Palatul Parlamentului. Sala de expoziţii şi de evenimente cultural-artistice “Constantin Brâncuşi”, din cadrul Casei Poporului, şi-a deschis porţile pentru a găzdui un eveniment care a marcat începutul sărbătorilor de iarnă, eveniment intitulat “Spiritualitate şi inspiraţie creativă”.
         Se spune că, de Crăciun, trebuie să fim mai buni unii cu alţii. “Este un spectacol care e prezentat tocmai acum întru întâmpinarea Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, când este şi vremea atâtor colinde populare româneşti, când este timpul ca românii să se gândească mai bine la starea interioară, la sertăraşul acela discret al sufletului prin care ne întindem braţele şi inimile întru prietenie şi într-o relaţie caldă pe o vibraţie armonioasă pentru bine, pentru România şi pentru pacea planetei”, ne-a declarat actriţa şi prezentatoarea evenimentului, Doina Ghiţescu. Publicul a fost încântat de momentele inedite ale actriţei Manuela Golescu, însoţită de protopsaltul Dimitrie Voicescu, de la Biserica Sfântul Ioan Rusu. Manuela Golescu a recitat poeme religioase din creaţia Maicii Teodosia Laţcu, poeme care au cucerit publicul. “Am fost fericită să mă aflu aici, la un eveniment dedicat sărbătorilor de Crăciun. Am fost invitată să susţin un recital de poezie religioasă împreună cu un foarte bun prieten, unul dintre cei mai buni protopsalţi ai României, cântăreţ de muzică bizantină, Dimitrie Voicescu. Este un mare talent care a studiat în Grecia, cu unul dintre cei mai buni protopsalţi ai Greciei, de fapt cel mai bun, Basilicos. Aşa încât, în această zi, am putut să oferim tuturor spectatorilor şi celor care ne vor putea asculta pe calea undelor, un regal. Publicul a fost încântat, într-adevăr, fiind pătruns de vibraţia sunetelor. Muzica psaltică având o dimensiune îngerească. Vocea lui Dimitrie a putut intra în dialog cu această creaţie pe care, la rândul meu, am fost dăruită de Dumnezeu să o transmit. A fost un dialog care, prin emoţia creată, a putut ajunge la sufletul tuturor ascultătorilor şi celor prezenţi în sală. M-am bucurat să fiu împreună cu alţi artişti, oameni care au venit din Călăraşi, din Bucovina, din Bucureşti, artişti din toate zonele – artă, dans muzică, cânt, tradiţii – şi toate artele şi-au dat mâna într-un spectacol emoţionant pe care le-am oferit cu tot sufletul şi ca omagiu, ca dăruire pentru Dumnezeu, pentru ce ne-a dăruit la rândul său”, ne-a declarat actriţa Manuela Golescu.
De asemenea, momente încântătoare pentru public au oferit studenţii de la Universitatea Bucureşti. Tinerii de la Reprezentativa de Dans Sportiv şi cei de la Reprezentativa de Dans Popular au reuşit să creeze o atmosferă de sărbătoare. Vals vienez, salsa, cha-cha, tango argentinian, polka şi dansul indian au atras atenţia celor aflaţi în sală.

 

Printre invitaţi s-au aflat şi pictoriţele Adriana Crişan şi Mihaela Mihai Bădescu, tinerii soliştii Dragoş Popa şi Andrei Coman de la Şcoala Populară de Artă din Braşov.

Ansamblul de Dansuri  Populare “Borcea” din Calaraşi, însoţit de mentorul lor Liviu Anghel, tinerele vlăstare, câştigătoare ale multor premii naţionale şi internaţionale – Gabriela Amzaru, Denisa Pârvu şi Cosmin Adrian, solista de muzică populară Ana Ciolpan.

“Mărturisesc că-mi sunt puţine cuvintele şi prea simple pentru a-mi exprima bucuria când am aflat că am fost invitat să participăm la acest eveniment”. A afirmat Liviu Anghel, reprezentant al Centrului Român de Artă Tradiţională şi Modernă, din judeţul Călăraşi.

Ansamblul de Folclor Autentic din Poiana Stampei – Bucovina, condus de Petrica Chiforescu, a adus multe momente de tradiţie, reprezentate prin dansul urşilor şi al caprelor, jocuri populare şi colinde.
Evenimentul, adresat copiilor, părinţilor şi bunicilor, a fost organizat de Asociaţia “Meridiane Socio-Culturale”, care a avut ca preşedinte de onoare pe prorectorul Voinea Maria, iar ca preşedinte fondator pe doctorandul Munteanu Cristian, ambii de la Universitatea Bucureşti. Principalii parteneri au fost Parlamentul României – Camera Deputaţilor, Universitatea Bucureşti, Fundaţia “Golescu”, Fundaţia Internaţională “Mihai Eminescu”, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Centrul de Informare ONU pentru România şi colaboratori din Suceava, Călăraşi, Braşov şi Bucureşti.
By | 2017-12-04T12:15:19+00:00 decembrie 16th, 2011|2011|0 Comments

Leave A Comment